Motto : "Nu alergam spre moarte, ci fugim de catastrofa nasterii, zvarcolindu-ne, supravietuitori care incearca s-o uite. Frica de moarte nu e decat proiectia in viitor a unei spaime care-si are inceputul in prima noastra clipa.

Nu ne place, desigur, sa socotim nasterea un rau; n-am fost oare invatati ca ea e supremul bine, ca raul se gaseste la sfarsitul, si nu la inceputul vietii  noastre?"

EMIL CIORAN, Despre neajunsul de a te fi nascut

Miza morala a epocii contemporane este determinata de dezvoltarea noilor tehnologii genetice si procreatice (spre exemplu, fecundarea artificiala, grefele de organe, masurile medicale paliative, diagnosticul prenatal ), care atrag o relativizare a reperelor traditionale ale vietii, mortii si filiatiei. Se resimte tot mai mult nevoia de a stabili norme care sa tina seama de om si de a institui sisteme de autoreglare care sa se opuna derivelor unei stiinte demiurgice fara constiinta; o posibila solutie este oferita de bioetica, care propune o morala dialogata si pragmatica, o etica a justei masuri intre respectul fata de persoana si exigenta cercetarii, o etica a prudentei, care respinge extremele, dar nu face concesii imperativului demnitatii si libertatii individuale. [1]

Angoasa dezumanizarii omului prin miracolele stiintifice se reflecta poate cel mai bine in tendinta societatii de a adopta o perspectiva materialista asupra ei insasi si de a nu mai respecta misterul accederii la existenta.

In acest context se inscrie polemica privind hotararea Curtii de Casatie in cazul lui Nicolas Perruche, care, desi celebra, nu reprezinta catusi de putin o veritabila inovatie, precum o lovitura de trasnet pe un cer senin; este doar o noua problematizare, la granita dintre etic si juridic, a raportului de forta dintre stiinta si valorile antropologice fundamentale.

I. STAREA  DE  FAPT [2]

In mai 1982, Josette Perruche, insarcinata in luna a patra, a descoperit ca prezinta simptome de rubeola. Constienta de efectele daunatoare pe care infestarea ei le-ar putea produce asupra fatului, dna. Perruche si-a informat doctorul ca, decat sa dea nastere unui copil grav handicapat, prefera sa avorteze.

La sfatul medicului, aceasta a facut doua teste -in 12 si 27 mai 1982-, care au avut rezultate contradictorii; dupa reevaluare, laboratorul de biologie medicala a ajuns la concluzia ca mama este imunizata impotriva rubeolei, si, prin urmare, copilul este in afara oricarui pericol. De asemenea, doctorul d-nei Perruche a considerat ca sarcina poate fi dusa la bun sfarsit.

La 14 ianuarie 1983, micutul Nicolas a venit pe lume suferind de sindromul Gregg, un ansamblu de probleme si anomalii grave, care grupeaza tulburari neurologice, surzenie, leziuni oculare (chiar orbire), cardiopatie si defecte motorii,facand necesara asistenta permanenta a unei terte persoane. Sotii Perruche introduc actiune in justitie la 15 iulie 1989 impotriva doctorului si a laboratorului de biologie medicala; tribunalul din Evry decide, la 13 ianuarie 1992, ca acestia sunt "responsabili de starea de sanatate" a lui Nicolas si sunt obligati solidar sa plateasca 500.000 de franci pentru prejudiciul corporal plus 1.851.128 de franci cu titlul de prestatii varsate Casei primare de asigurari de boala dinYonne.1

Doctorul a facut apel la aceasta hotarare, sustinand ca laboratorul este singurul responsabil de eroare. La 17 decembrie 1993, Curtea de Apel din Paris a retinut ca reclamantul a comis o greseala in " executarea obligatiei sale contractuale de mijloace", intrucat a cunoscut dorinta pacientei sale de a recurge la o intrerupere de sarcina in caz de rubeola. Insa, aceasta instanta a considerat ca " prejudiciul copilului nu este in relatie de cauzalitate cu faptele comise" pentru ca handicapul este inerent patrimoniului sau genetic, astfel incat cei 1.851.128 de franci trebuie returnati.

Parintii obtin casatia la 26 martie 1996, pe motiv ca " erorile medicale le-au indus credinta gresita ca mama este imunizata si copilul se va naste normal ". La 5 februarie 1999, Curtea de Apel din Orléans, in calitate de instanta de rejudecare, refuza indemnizarea prejudiciului copilului si pronunta rambursarea sumelor in cauza, ceea ce ii determina pe sotii Perruche sa introduca o noua actiune in casatie, in 14 aprilie 1999, impotriva acestei hotarari "de rebeliune".

Pana in acest punct totul pare cat se poate de banal si am fi tentati sa credem ca e vorba de o situatie clasica in medicina, cand o eroare profesionala impiedica detectarea la timp a unei boli foarte grave si determina, implicit, lipsa ingrijirilor necesare vindecarii; dar tocmai aceasta banalitate provoaca decizii controversate, deoarece nu doar parintii au fost indemnizati, ci, in finalul acestui foileton judiciar - la 17 noiembrie 2000-, Curtea de Casatie, reunita in adunare plenara, a recunoscut si copilului, in nume propriu, dreptul la despagubire : " din moment ce greselile comise de doctor si de laborator in executarea contractelor incheiate cu d-na Perruche au impiedicat-o pe aceasta sa-si exercite dreptul de a intrerupe sarcina pentru a evita nasterea unui copil cu handicap, acesta din urma poate pretinde repararea prejudiciului rezultat din handicap si cauzat  de erorile retinute mai sus ".2

Faptul ca o tragedie a unei singure familii s-a transformat intr-o hotarare cu valoare normativa si universala (si nu orice fel de hotarare, ci o decizie a instantei supreme din Franta) ne impune a nu privi afacerea Perruche ca pe un simplu discurs particular si explica in mare parte reactiile si disputele croite in jurul ei.

II. CONSECINTELE  HOTARARII  CURTII  DE  CASATIE

Surprinzator, imediat dupa aparitia sa, hotararea Curtii de Casatie a suscitat aprige reactii in toate sferele vietii sociale franceze, in special in randul opiniei publice1.

Grupul Francez al Persoanelor Handicapate a publicat un comunicat prin care denunta aceasta decizie ca fiind " un dublu atentat la demnitatea tuturor celor care traiesc cu o deficienta, pentru ca pune in discutie chiar dreptul lor la existenta si ignora dimensiunea umana a tuturor persoanelor handicapate ".2

Uniunea Nationala a Asociatiilor Parintilor si Prietenilor Persoanelor Handicapate Mental (UNAPEI) s-a aratat ingrijorata de posibilitatea ca acesti copii cu deficiente, a caror venire pe lume este un accident, sa se intoarca impotriva parintilor pentru a obtine despagubiri tot restul vietii. 3

Comitetul Consultativ National de Etica( CCNE) a propus revizuirea si imbunatatirea masurilor sociale de ajutorare a persoanelor handicapate, in loc de a recunoaste embrionului un nou drept: acela de a nu se naste cu un handicap considerat insuportabil.4

Pentru juristi, hotararea Curtii de Casatie se inscrie intr-un lung sir de procese care pun in discutie noi ipoteze de responsabilitate medicala si ridica probleme de interpretare. In alte patru afaceri similare in care judecatorii de apel au respins actiunea copilului, Curtea de Casatie a reafirmat principiul dreptului de a nu te naste ( hotararea Curtii de Apel din Versailles, din 12 iunie 1997; hotararea Curtii de Apel din Metz, din 6 martie 1997; hotararea Curtii de Apel din Aix-en-Provence, din 9 aprilie 1998 – toate casate la 13 iulie 2001 5).

Cea mai puternica reactie a venit, cum era de asteptat, din lumea medicala; profesionistii nasterii (ginecologi, obstreticieni, ecografi, radiologi) s-au aratat indignati de largirea excesiva a obligatiilor lor de garantie si, prin urmare, a raspunderii lor civile. Dr.Istrael Nisand, expert in diagnosticul prenatal si medicina foetala, a constatat ca “ecografia a devenit impracticabila in conditiile in care trebuie sa dea seama de starea patologica a pacientilor”6,iar A. Pellisier avertizeaza ca”pentru a evita responsabilitatea pe care si-ar putea-o atrage, precautia doctorului consta in a sfatui in favoarea avortului de fiecare data cand ar aparea un dubiu in privinta sanatatii copilului; hotararea Perruche nu lasa decat o singura solutie practicienilor: de a fi moralmente responsabili de moarte pentru a nu fi civilmente responsabili de viata.”1

La 12 decembrie 2001, Jean- François Mattéi, genetician si deputat, a depus un proiect de lege care se focaliza asupra a doua puncte:

1. Nimeni nu se poate prevala de simplul fapt al nasterii sale. Atunci cand handicapul este consecinta directa a unei culpe medicale, se poate exercita dreptul la despagubire in conditiile art.1382 Cod Civil.

2. Se va infiinta, in conditiile fixate prin decret, Centrul de ajutorare si integrare a persoanelor handicapate, insarcinat sa evalueze situatia materiala, financiara si morala a persoanelor cu deficiente din Franta si sa prezinte Parlamentului si Guvernului orice propuneri considerate necesare pentru asigurarea protectiei acestora.”2

Intrucat politicienii nu s-au grabit sa dezbata aceasta problema, in ianuarie 2002 greva medicilor ecografi a luat o amploare ingrijoratoare, astfel incat, la 4 martie 2002, a fost votata legea nr. 2002-303 privitoare la drepturile bolnavilor si la calitatea sistemului de sanatate, care instituie principiul “ Nul ne peut se prévaloir d’un préjudice du seul fait de sa naissance “, motiv pentru care a fost numita legea anti- Perruche3.

Dupa cum se poate observa, afacerea Perruche , si in special hotararea Curtii de Casatie, scoate in evidenta o varietate de interogatii, dintre care ne propunem sa le analizam doar pe cele privind actiunile in wrongful birth si in wrongful life, elementele raspunderii civile ( culpa, prejudiciul si legatura de cauzalitate ), demnitatea umana si eugenismul.

III. ACTIUNILE IN  WRONGFUL BIRTH  SI  IN WRONGFUL LIFE

In afacerea Perruche au fost exercitate simultan doua actiuni : prima in wrongful birth, care pretinde indemnizarea parintilor, si cea de-a doua in wrongful life (action de vie préjudiciable ), care urmareste despagubirea prejudiciului copilului.

Procesele bazate pe wrongful birht introduc elemente noi fata de traditionalele cazuri de malpractice (numite si wrongful conception sau pregnancy ). Daca la cele dintai prejudiciul consta in chiar nasterea unui copil handicapat si in povara pe care acesta o reprezinta pentru familie, in celelalte prejudiciul este o vatamare fizica sau medicala a mamei (ceea ce nu include nasterea unui copil nedorit). Eroarea medicala este ea insasi cauzatoarea prejudiciului in ipotezele de malpractice, pe cand la wrongful birth e responsabila doar de a nu fi detectat prejudiciul produs de un fapt exterior. In ceea ce priveste intinderea despagubirilor, compensatia acordata in malpractice e limitata la repararea daunelor derivate din sarcina propriu-zisa si din suferinta psihica a mamei, in timp ce actiunea in wrongful birth solicita o compensatie suplimentara, care sa acopere costurile medicale, educationale si emotionale pe care un copil cu nevoi speciale le necesita.1

Actiunea in wrongful life (loss of expectation of life) difera de cea in wrongful birth prin faptul ca nasterea sau viata cu capacitati reduse reprezinta un prejudiciu pentru copil. Dar jurisprudenta europeana, si cu atat mai mult cea din common law2, este reticenta in a recunoaste copilului handicapat dreptul la despagubiri pe toata durata vietii sale.

IV.RESPONSABILITATEA MEDICALA

1.CULPA

Culpa laboratorului de biologie medicala nu pune probleme in masura in care putem considera ca serodiagnosticul (analiza sanguina) nu este supus nici unui eveniment imprevizibil – alea- si, prin urmare, genereaza o obligatie de rezultat; simplul fapt ca prezenta bolii nu a fost detectata atesta vinovatia laboratorului.3

Culpa medicului consta doar in indeplinirea necorespunzatoare a obligatiei de informare si sfatuire, intrucat nu a recomandat, in ciuda rezultatelor contradictorii, efectuarea unui control suplimentar. Insa cauza infirmitatii nu este neglijenta sa, ci rubeola congenitala pa care nici un tratament nu ar fi putut-o ameliora.

Problema este ca epoca modernitatii tehnologice a indus credinta gresita, conform careia doctorii detin puterea de a controla nu numai viata si moartea, dar si calitatea biologica a embrionilor si deci, au obligatia de a garanta parintilor un copil “normal” sau, in orice caz, neafectat de handicapuri sau maladii care pot fi diagnosticate cu o probabilitate suficienta. Totusi, medicina fiind prin insasi natura ei riscanta si imprevizibila, ar fi utopic sa se impuna o obligatie de garantie (mai ales in domenii “minate” precum ecografia) in locul unei “responsabilitati deschise si aproximative, evaluand in risc costurile si beneficiile tratamentelor” 1.

Unii autori au sustinut ca recunoasterea actiunii in wrongful life ar permite posibilitatea ca acesti copii handicapati sa intenteze procese propriilor parinti, reprosandu-le “vina”de a-i fi adus pe lume intr-o astfel de stare, desi au avut posibilitatea de a-i avorta; asumandu-si un risc a carui victima e copilul, parintii au abuzat de dreptul lor de a procrea2. O astfel de extrapolare transforma dreptul subiectiv al mamei de a decide cu privire la sarcina intr-o obligatie morala si mai greu de asumat.

2.PREJUDICIILE – AL PARINTILOR SI AL COPILULUI

Prejudiciul parintilor este cat se poate de evident: neglijenta medicala i-a impiedi-cat sa ia o decizie in cunostinta de cauza privind intreruperea sau continuarea sarcinii si, in aceasta eventualitate sa se pregateasca pshic si mental pentru a ingriji un copil handicapat. Atat Consiliul de Stat (vezi afacerea Quarez din 14 februarie 1997), cat si Curtea de Casatie au recunoscut fara rezerve dreptul parintilor la indemnizatie ; insa nu pe motivul pierderii unei sanse, intrucat aceasta implica o probabilitate efectiva de realizare a unui eveniment care nu depinde exclusiv de vointa umana, cum se intampla in cazul avortului.

In ceea ce priveste actiunea copilului (wrongful life) se pun mai multe intrebari:

Prejudiciul sau rezulta din faptul ca mama sa a fost privata de libertatea de a nu-l naste sau din handicap? Este un astfel de prejudiciu indemnizabil? Daca da, pe baza caror criterii?

Intrucat nici un tratament nu ar fi facut posibil ca acest copil sa se nasca normal sau cu un handicap mai putin grav, singurele sale alternative erau de a se naste handicapat sau de a nu se naste deloc,adica de a fi avortat ( ca si mai sus acestea nu justifica pierderea unei sanse ).Prin urmare, adevaratul prejudiciu al copilului este viata 3.Aceasta revine la a spune ca e preferabil sa nu traiesti decat sa traiesti cu capacitati reduse si la a recunoaste un drept subiectiv, propriu embrionului – dreptul de a nu se naste sau, in limita diagnosticului, de a nu veni pe lume handicapat.

Artificiul juridic4 sustinut de Curtea de Casatie, ca handicapul si viata sunt separabile, conduce la elaborarea unor criterii biologice –obiective sau subiective- ale handicapului reparabil si inevitabil la criteriile vietii umane care merita sa acceada la existenta. Daca in cazurile traditionale de raspundere civila, evaluarea prejudiciului se face prin raportarea la starea anterioara, actiunea in wrongful life impune criteriul normalitatii biologice care acorda o valoare pozitiva mortii si una negativa vietii cu capacitati reduse.1 Date fiind principiile responsabilitatii civile (repararea integrala a prejudiciului si repararea sa in natura), ar insemna ca Nicolas trebuie sa-si puna capat zilelor? Nu este oare o contradictie intre a considera ca un copil handicapat poate uza de calitatea sa de subiect de drept pentru a cere repararea prejudiciului de a nu fi fost ucis, ceea ce l-ar fi impiedicat sa devina subiect de drept?2

3.EXISTENTA PROBLEMATICA A RAPORTULUI  DE CAUZALITATE

Este incontestabil ca erorile medicale au provocat nasterea si nu handicapul ; asadar nu poate fi adoptata teoria cauzei adecvate, conform careia vinovatia e la originea directa si imediata a prejudiciului. Ramane de verificat teoria echivalentei conditiilor, care retine drept cauze evenimente mai indepartate in timp, fara de care prejudiciul nu s-ar fi produs. 3Acest tip de rationament este criticabil intrucat se bazeaza pe o “prezumptie de comportament normal”al mamei, care si-a exprimat clar dorinta de a intrerupe sarcina in cazul infestarii cu rubeola; insa, in ciuda banalizarii avortului, exista intotdeauna o incertitudine in privinta atitudinii unei femei insarcinate confruntate cu un diagnostic defavorabil4 –e o decizie profund personala,care nu comporta nici un fel de presupuneri.

V.CHESTIUNI  ETICE

Logica actiunii in wrongful life de a considera nasterea unui copil handicapat drept un prejudiciu ignora principiul fundamental al demnitatii umane5 si al respectarii dreptului la diferenta. Impunerea unei ierarhii intre vieti , care sunt toate unice si nesusceptibile de a fi reduse la o anume stare biologica, inseamna ca atat existenta, cat si non-existenta pot fi evaluate in functie de utilitatea lor sociala, pe scurt, ca fiintele umane sunt simple lucruri. Medicina moderna confera posibilitatea de a alege calitatea biologica a viitorului copil, considerat ca produs al proiectului parental ( deci copilul handicapat nu reprezinta altceva decat un produs defectuos?!).6

Acuzata ca a recunoscut dreptul lui Nicolas de a nu se naste –droit de ne pas naitre-, Curtea de Casatie a dat urmatorul raspuns retoric: “Unde este veritabilul respect fata de persoane si de viata? In refuzul abstract al oricarei indemnizatii sau, din contra, in admiterea ei, care va permite copilului sa traiasca, cel putin din punct de vedere material, in conditiile cele mai conforme cu demnitatea umana, fara a fi abandonat riscurilor ajutorului familial, privat sau public?”.

Nu credem ca demnitatea victimei a fost restaurata de avantajele materiale nascute din afirmatia juridica ca nu ar fi trebuit sa se nasca; ba mai mult, hotararea Curtii de Casatie permite o dubla discriminare: pe de o parte, discriminare intre parintii de buna calitate biologica si cei care ar trebui sa se abtina de la a procrea, iar pe de alta parte, discriminare intre copiii handicapati si acceptati de parinti (care nu au dreptul la indemnizatie) si cei indezirabili sau accidentali (care au la dispozitie actiunea in wrongful life).1

Descoperirile biotehnice alimenteaza o logica a dorintelor de a evita toate riscurile inerente existentei, aducand in prim plan mitul copilului perfect. Daca atunci cand a fost reglementat 2, avortul reprezenta un compromis social nascut din recunoasterea autonomiei de vointa a femeii insarcinate si din preocupare pentru viata fatului,astazi tinde a deveni un factor normalizator3 al speciei umane ( o bioputere ). Principiul demnitatii umane cedeaza locul principiului precautiei, conform caruia toate fiintele umane sunt egale, dar unele sunt mai umane din punct de vedere biologic decat celelalte  - parafrazandu-l pe George Orwell.

Unii au sustinut ca problema nu  ar fi atat de grava pe cat pare, daca facem distinctie intre eugenismul statal (organizat dupa un plan rasial si ideologic omogen, de esenta totalitara si deci impus femeilor impotriva vointei lor 4) si eugenismul individual sau familial (care se inscrie in libertatile recunoscute femeilor: dreptul la avort, dreptul la contraceptie, adica, dreptul de a nu avea copii nedoriti, handicapati sau nu).5

In viziunea antropologului Cliford Geertz  ”legea este un sistem cultural; ea spune povesti despre cultura care a condus la crearea ei si pe care, la randul ei, o modeleaza – povesti despre cine suntem, de unde venim si incotro ne indreptam. Limbajul si conceptele legii devin parte a vorbirii noastre curente si influenteaza modul in care percepem realitatea.”6

Povestea pe care o spune hotararea Curtii de Casatie este ca in societatea franceza mai supravietuieste prejudecata conform careia orice handicap este un prejudiciu intolerabil si orice nastere a unui copil cu deficiente este o eroare nejustificata, ceea ce nu poate decat sa faca onoare legislatorului care a transpus afacerea Perruche din spatiul vidului ontologic in cel al solidaritatii nationale.

BIBLIOGRAFIE

1) P. H. ANTONMATTEI, J.RAYNARD, J.B. SEUBE, Travaux dirigés de droit des obligations, 4 éd., Litec, Paris, 2002

2) Groupe d’éthique de l’APF (Association des Paralysés de France), Questions éthiques posses  par l’affaire Nicolas Perruche

 www.apf-moteurline.org/droitsdevoirs/Ethiqueethp/Perruche.htm

3) L. AYNÈS, Préjudice de l’enfant né handicapé: la plainte de Job devant la Cour de Cassation, Dalloz, 2001, chron., p. 492

4) D. BÉCHILLON, Porter atteinte aux categories anthropologique fondamentales?, RTDciv., nr.1/2001, pp.47-69

5) C. BLOCH, La réparation de préjudice de l’enfant né handicapé :la résistance de la Cour d’ Aix à la jurisprudence Perruche?, JCP, nr. 40/2001, II, 10600, p.1829-1832

6) C. BYK, Bioethique – Législation, jurisprudence et avis des instances d’éthique, JCP, nr.28/2001, I, 336, pp. 1371-1372

7) F. CHABAS, Réparation de préjudice personnel de l’enfant handicapé lorsque son handicap a été conctracté in utero, JCP, nr. 50/ 2000, II, 10438, pp.2293-2312

8) F. CHABAS, L’enfant né handicapé peut demander la réparation du préjudice résultant de son handicap, JCP, nr.40/2001, II, 10601, pp.1833-1843

9) D. FOLSCHEID, Le mépris des valeurs – Un Hiroshima métaphysique, Espace éthique. La lettre hors-série nº 3, 2001, pp.35-36

10) P. Y. GAUTIER, <Les distances du juge> à propos d’un débat éthique sur la responsabilité civile, JCP, nr.2/ 2001,I, 287, pp.66-68

11) J. HAUSER, Etat des personnes, RTDciv., nr.1/2001, pp.103-106

12) J. HAUSER, Droits de la personnalité, RTDciv., nr.4/2001, pp.850-852

13) P. JESTAZ, Une question d’épistémologie (à propos de l’affaire Perruche), RTDciv.,nr.3/2001, pp.547-557

14) P. JOURDAIN, Conditions de la responsabilité, RTDciv., nr.1/2001, pp.179-151

15) P. JOURDAIN,  Du droit de ne pas naitre. A propos de l’affaire Perruche, RTDciv., nr. 2/2002, pp.407-409

16) C. LABRUSSE-RIOU,Un droit à la” normalité”, qu’en est-il de la naissance handicapée d’un être humain?, Espace éthique, La lettre hors-sérir, nr.3, 2001, p.28.

17) C. LABROUSSE-RIOU, B. MATHIEU, Point de vue, Dalloz, 2000, III; G.

18) G. LIPOVETSKY, Amurgul datoriei. Etica nedureroasa a noilor timpuri democratice, ed. Babel, Bucuresti, 1996

19) M. T. LYSAUGHT, Wrongful Life? The strange case of  Nicholas Perruche, Commonweal Foundation, 22 martie 2002

20) D. MARCILHACY, L’arrêt Perruche:un coup de pied au cul pour le législateur, Libération  2/08/2001

21) B. MARKESINIS, Réflexions d’un comparatiste anglaise sur et à partir de l’arrêt Perruche, RTDciv., nr.1/ 2001, pp. 77-102

22) G. MÉMETEAU, L’action de vie dommageable, JCP, nr.50/2000, I, 279, pp.2275-2280

23) P. MISTRETTA, La loi nº 2002-303 du 4 mars 2002 relative aux droits des malades et á la qualité du systemè de santé, JCP, nr. 24/2002, I, 141, pp. 1075-1083

24) Raportul lui J. M. SAINTE-ROSE, avocat general la Curtea de Casatie

25) C. SANDREL , L’affaire Perruche ,Asociatia pentru sprijinul autistilor,

www.genethique.org/doss_theme/dossiers/l_arrêt_perruche.htm.

26) P. SARGOS, Réflexions “médico-légales”sur l’interrumption volontaire de grossesse pour motif thérapeutique, JCP, nr.21-22,2001, I, 322, pp.1041-1044

27) F. TERRÉ, Le prix de la vie, JCP, nr.50/2000, pp.2267-2268

28) P. THEILLIER, Les médicine s’opposent à la dérive eugenique de l’arrête Perruche, Lourdes, 14 decembrie 2001, www.genethique.org/doss_theme/dossiers/l_arret_perruche

29) G. VINEY, Brèves remarques à propos d’un arrêt qui affecte l’image de la justice dans l’opinion, JCP, nr.2, 2001,I, 286, p. 65-66

30) N. WINER, PH. DESCAMPS, The Perruche stop died!, cngof.asso.fr./D_PAGES/MOPI_09.HTM